Dor

Mi-e dor să-mi fie dor de-amurguri mohorâte
Să mai străbat o dată cărările bătute,
Să mai măsor cu pasul a vieţii amăgire
Şi să mai picur ploi pe culmi de despărţire.

Mi-e dor de dor de ducă pe străzile pustii,
De sunet de chitară, de glasuri de copii,
De tremurul din piept şi de descurajare,
De flăcări din priviri, de gustul berii amare.

Mi-e dor sa mor …de patimi şi dureri,
Să tremur dulce, aspru , de plăceri,
Să mă descalţ de griji şi să- mă-nalţ,
Să merg cu luna-n pas, ţinându-mă de braţ.

Mi-e dor de ale mele gânduri reci, străine,
Dar cel mai dor îmi este-acum…..de tine.

Aripi de înger

Crescut-au pe al lumii trup,
În vechi oraş, de veacuri,
Cu calde pene ce se rup,
Aripi, s-aducă leacuri.

Şi-n zbor pornit-au de demult,
Cei ce-au ştiut să zboare
Şi singură-n oraşul mut
Mă-nalţ …doar pe picioare.

N-am să încerc să am noroc.
De ştiu că am să mor
Tot am s-aştept înger de foc,
Cu ale lui să zbor.

Halucinaţii

Văd oameni murind în pântec de mamă
Şi aripi de păsări pierdute-n abis,
Un strop de lumină în picuri de vis
Şi-un chip de străin ce-n ape mă cheamă.

Văd stele-ngropate în negru pământ
Şi fire de iarbă crescute din ele,
Genunchii la piept strâng mâinile grele,
Citind de pe pleoape un ultim cuvânt.

Văd pictori în culori transparente pictaţi
Şi grave chitări încălzite de vânt,
Căci curge-n clepsidră întregul pământ,
Iar eu mă zidesc în pereţii crăpaţi.

Ne-om întâlni

Plângând a vieţii taine necuprinse,
Prin geamăt de lumini ce nu se văd aprinse,
Când ale noastre gânduri părea-vor larg deschise,
Cu-n somn adânc pe gene...ne-om întâlni prin vise.

Cerul prin mare

Gândeam privind pe cer o punte-ngustă,
La roşu felinar eu umbra îmi zăream,
În marea cea de sus tristeţea mi-o cântam,
Prin cerul ca de val plutind ca o langustă.

În noaptea marii reci ce-a amuţit,
Doar tropote de cai se auzeau
Şi cu noroi de spumă ei stropeau
Iar grupuri de mărgean vedeam în asfinţit.

O stea, ca cea de mare, pe nouri lin plutea,
Şi-odat cu ea prin stele mă pierdeam,
Iar luna, ca pe-o stâncă o vedeam,
Căci visul cel de vară…căzut în ea ..zăcea.

Minţi cuminţi

Mă mint că mint,
M-ascult cum simt,
Şi liniştit..
Mă văd gândind.

În urmă las..
Ce mi-a rămas
Şi-aş vrea-într-un glas,
Să strig la pas.

Cuminte -ascult
Prin glasul mut
Şi nu demult..
Părea pierdut
Tot ce-am avut.

Dar minţi firbiţi
Se zbat cuminţi
Şi-aş vrea sa simti
Ce spun când minţi.

La pas

Fac paşi pe alee, pe tristele gânduri,
Răresc în tăcere o mie de rînduri,
Cad zgomote triste, iar tristele şoapte,
Alunecă tainic, pe-o stea, într-o noapte.

Şi o mie de rânduri din viaţa mea... cad.
Mai caut prin trupu-mi un spaţiu mai cald...
Mă-ntrb: să găsesc pot? când fila se-ndoaie?
Când tot este putred, de azi, de la ploaie?

Şi în spaţiul mai cald...sunt o mie de ploi.
Mai caut prin trupu-mi o rază, şi-apoi..
Privesc pe alee la gândul din ceaţă.
Şi simt cum se face din nou...dimineaţă.

Despărţire

Când din priviri vei aduna fiori,
Şi veche amintirea te va chema să zbori,
O palmă de speranţă va sta într-un cuvânt
Tu vei striga prin şoapte,
Eu voi tăcea mormânt.

Când umbra umbrei mele îţi va părea aproape,
Când zborul unei păsări va fi tot mai departe,
Când scena vieţii tale te va vedea jucând,
Mă vei dori prin fapte,
Te voi vedea plecând.

De dragul tău, iubite, părea-voi fericită.
De dragul gurii tale, voi fi a ta iubită.
Când de această lume ne-om despărţi plângând,
Vei ţese stele-n noapte,
Voi stinge-al vieţii gând.

Superstiţii

Când nu mai crezi nimic şi nimeni nu te crede,
Te-amesteci în culoarea din viaţa ta pătată.
Nu vrei să crezi că celui ce nu vede,
Atâtea semne zilnic...i se-arată.

Eu nu mai ştiu dacă sunt tu

Te-ntreb, iubite, poate stii... cine sunt eu acu'?!
Tu poţi cu ochii mei privi. Sunt eu? sau eşti chiar tu?
Tu poţi cu gura mea sărutul, să-mi dai ...pe-al tău obraz.
Şi-mi tot grăbeşti iubite pasul..în pasul tău mi-l scalzi.

Te văd la geamul meu umbrit, cu umbra ce mă minte.
Tu eşti de-a pururea iubit; dar dacă-s' eu, iubite?
Şi de pretinzi că braţul meu e-al tău, din umăr smuls eu ţi-l voi da.
Iar dacă zâmbetul ţi-e greu.... dă-mi gura ta, ca să-mi zâmbesc cu ea.

În luptă

O picătură caldă de speranţă,
Pe-obrazul iernii cade-n reci priviri.
Se-închide uşa vremii după iarnă
Şi-aşteaptă clipa paşnicei sosiri.

Ar plânge iarna de-ar avea o rază
De i-ar topi din grelele-i poveri,
Dar raza-i pui de primăvară
Nu vrea să-nece mii de primăveri.

Noi doi

Noaptea de foc peste umerii goi,
Vântul ce suflă chemarea 'napoi,
Ploaia de vorbe dintr-o mie de ploi,
Toate-ntre noi,
Toate în doi.

Marea şi-adună şi ultimul val,
Zac bietele alge rămase la mal,
Şi-ascunde 'ntre noi,
Tăcerea în doi.

Şi dacă-aş fi...o zi

Şi dacă-aş fi o zi, eu timpul mi-aş proba,
Să văd de-mi vine bine, de e măsura mea,
Şi ora aş lega-o, la brâu, în jurul meu,
Şi-aş zice că-mi stă bine. Nu credeţi ce cred eu?

De mi-ar părea prea lung, eu nu l-aş mai scurta
Şi l-aş purta aşa, s-atârne-n urma mea
Şi umbra ar fi mare, mai mare chiar ca mine
Şi-aş zice că-mi stă bine.

Şi m-aş plimba încet, din veac în veac,
Cu clipa ce mi-ar ţine loc de frac,
Şi cu secunda, părul mi-aş 'noda
Cu-un sfert de oră, eu, m-aş încălţa.

Iubirea noastră

Adânc, în mii de ani scăldată,
Din zâmbete de aur adunată,
S-a-mpodobit în tentă roşie-albastră
Iubirea noastră.

Cu sete de cuvinte ne-a-mbătat,
Pe zeci de flori ne-a legănat,
Şi-ntr-un surâs ne-a arătat....
Ce-a adunat.

A luat puţin din cerul plin de stele,
Puţin a luat din lacrimile mele,
Şi o fărâmă din adâncuri.
Din soare? nici n-a stat pe gânduri.
A luat elanul păsării de noapte,
Şi sunetul puternic dintre şoapte
Iar mângâierea caldă, ca de mamă,
Ascunsă-n sân de foc şi de aramă,
Alături sta de-o boabă de pământ
Ş-un cântec o-alinta în gând.

Ne-a arătat apoi un vis străin
Trecut prin veacuri repezi ce tot vin
Mă arde-dulce-n piept şi mă apasă....
Iubirea noastră.

Un pic

Ploaie de veacuri cu picuri de ceaţă
Învăluit-ai toamna, caldă gheaţă
Trecut-ai drumuri fără de păreri.
Acum ce îmi ceri? din tot ce-mi oferi?

Ascuns de tine

Prin tremur, deznădejdea de-altădată,
Şi prin fior de lacrimă curată
Se-arată caldă, dulce mângâiere,
În luna nopţii plină de tăcere.

Îngenunchiat în faţa vieţii tale
Rugând de vise triste şi fatale,
O rază-ntr-o minune poate spune
Ce-a răsărit şi ce ascuns apune.

De cauţi, răscolind prin trup de fiară
Tu vei găsi durerea...dulce-amară
s-ar închina în faţa ta şi sfinţii
de vei afla dorinţa spartă-a minţii.

Şi va ploua pe reci poteci de toamnă
Cu-n gând hoinar ce nu sti ce te-ndeamnă
Te poartă-n lumi străine şi păgâne
Când soartă-a sorţii vrea să te îngâne.
Şi crezi că te-ndoieşti de ce te-apasă
Nu laşi ce vezi şi nu vezi ce te lasă
Să semeni lacrimi şi s-aduni durere
Când totu-n jur răsună a tăcere.

Prea multe mâini ţin aspru ....foi de frunze,
Sunt prea uscate, ale gurii buze...
Sunt mii de vorbe ce asteaptă zise
De vrei ruine să clădeşti prin vise.

Eu iţi doresc....

Să poţi s-aduni din mii de ani ..lumină,
Să crezi mereu în clipa ce-o să vină,
Să calci pe urme de noroc
S-aprinzi o lacrimă cu foc,
Să vezi cum plouă în culoare,
Şi dulci să ţi se pară cele-amare,
Iar gânduri reci, de se ascund, străine,
Să se prezinte...numai pentru tine.
De nu ai cheia de la porţi închise,
s-o poţi găsi prin ale tale vise....

Blestemul dragostei

Să vezi în stele chipul meu,
şi gura mea în luna plină
tu să vrei luna s-o săruţi
în noaptea ce-o să vină.