Dor

Mi-e dor să-mi fie dor de-amurguri mohorâte
Să mai străbat o dată cărările bătute,
Să mai măsor cu pasul a vieţii amăgire
Şi să mai picur ploi pe culmi de despărţire.

Mi-e dor de dor de ducă pe străzile pustii,
De sunet de chitară, de glasuri de copii,
De tremurul din piept şi de descurajare,
De flăcări din priviri, de gustul berii amare.

Mi-e dor sa mor …de patimi şi dureri,
Să tremur dulce, aspru , de plăceri,
Să mă descalţ de griji şi să- mă-nalţ,
Să merg cu luna-n pas, ţinându-mă de braţ.

Mi-e dor de ale mele gânduri reci, străine,
Dar cel mai dor îmi este-acum…..de tine.

Aripi de înger

Crescut-au pe al lumii trup,
În vechi oraş, de veacuri,
Cu calde pene ce se rup,
Aripi, s-aducă leacuri.

Şi-n zbor pornit-au de demult,
Cei ce-au ştiut să zboare
Şi singură-n oraşul mut
Mă-nalţ …doar pe picioare.

N-am să încerc să am noroc.
De ştiu că am să mor
Tot am s-aştept înger de foc,
Cu ale lui să zbor.

Halucinaţii

Văd oameni murind în pântec de mamă
Şi aripi de păsări pierdute-n abis,
Un strop de lumină în picuri de vis
Şi-un chip de străin ce-n ape mă cheamă.

Văd stele-ngropate în negru pământ
Şi fire de iarbă crescute din ele,
Genunchii la piept strâng mâinile grele,
Citind de pe pleoape un ultim cuvânt.

Văd pictori în culori transparente pictaţi
Şi grave chitări încălzite de vânt,
Căci curge-n clepsidră întregul pământ,
Iar eu mă zidesc în pereţii crăpaţi.

Ne-om întâlni

Plângând a vieţii taine necuprinse,
Prin geamăt de lumini ce nu se văd aprinse,
Când ale noastre gânduri părea-vor larg deschise,
Cu-n somn adânc pe gene...ne-om întâlni prin vise.

Cerul prin mare

Gândeam privind pe cer o punte-ngustă,
La roşu felinar eu umbra îmi zăream,
În marea cea de sus tristeţea mi-o cântam,
Prin cerul ca de val plutind ca o langustă.

În noaptea marii reci ce-a amuţit,
Doar tropote de cai se auzeau
Şi cu noroi de spumă ei stropeau
Iar grupuri de mărgean vedeam în asfinţit.

O stea, ca cea de mare, pe nouri lin plutea,
Şi-odat cu ea prin stele mă pierdeam,
Iar luna, ca pe-o stâncă o vedeam,
Căci visul cel de vară…căzut în ea ..zăcea.

Minţi cuminţi

Mă mint că mint,
M-ascult cum simt,
Şi liniştit..
Mă văd gândind.

În urmă las..
Ce mi-a rămas
Şi-aş vrea-într-un glas,
Să strig la pas.

Cuminte -ascult
Prin glasul mut
Şi nu demult..
Părea pierdut
Tot ce-am avut.

Dar minţi firbiţi
Se zbat cuminţi
Şi-aş vrea sa simti
Ce spun când minţi.

La pas

Fac paşi pe alee, pe tristele gânduri,
Răresc în tăcere o mie de rînduri,
Cad zgomote triste, iar tristele şoapte,
Alunecă tainic, pe-o stea, într-o noapte.

Şi o mie de rânduri din viaţa mea... cad.
Mai caut prin trupu-mi un spaţiu mai cald...
Mă-ntrb: să găsesc pot? când fila se-ndoaie?
Când tot este putred, de azi, de la ploaie?

Şi în spaţiul mai cald...sunt o mie de ploi.
Mai caut prin trupu-mi o rază, şi-apoi..
Privesc pe alee la gândul din ceaţă.
Şi simt cum se face din nou...dimineaţă.